Retragerea trupelor romănești din Afganistan după mai bine de un deceniu

trupeMilitarii români se pregătesc să plece din Afganistan după mai bine de un deceniu. Duminică, în Afganistan a avut loc o ceremonie de retragere a militarilor români din această .

NATO a anunțat că, anul acesta, își va retrage trupele din Afganistan, după 2014 urmând să mai rămână doar o parte dintre soldații Alianței. Astfel, majoritatea celor 50.000 de militari ai Alianței vor părăsi Afganistanul până la sfârșitul anului.

Premierul Victor Ponta împreună cu Vicepreședintele Adunării Parlamentare NATO Gabriel Vlase, ministrul Apărării, Mircea Dușa și Vicepremierul Gabriel Oprea se află în Afganistan, unde asistă la începerea procedurilor de retragere a trupelor românești.

Ponta le-a adresat militarilor un mesaj la începerea procedurilor de retragere a trupelor româneşti din acest teatru de operaţii.
„Vă mulțumesc în numele tuturor românilor pentru tot ce ați făcut! Suntem foarte mândri de voi și vă așteptăm să ajungeți cu bine și sănătoși acasă! Cei 23 de camarazi ai dvs. care și-au dat viața în misiune vor rămâne eroi ai Romaniei. Militarii răniți vor avea parte de sprijinul și solidaritatea noastră. Datorită curajului dvs, România este astăzi o țară mai sigură și un partener mai respectat de către toți membrii NATO și aliații noștri”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *