Sesiunea de primăvara a Adunării Parlamentare a NATO 15-18 mai, Budapesta, Ungaria

Gabriel Vlase, vicepreședinte al Adunării Parlamentare NATO a participat la sesiunea de primăvara a Adunării Parlamentare NATO care s-a desfășurat pe parcursul a 3 zile in Budapesta, Ungaria.
Agenda sesiunii include reuniuni ale grupurilor politice ale celor 5 comisii, respectiv: Comisia pentru Dimensiunea Civilă a Securității, Comisia pentru apărare si Securitate, Comisia pentru Economie si Securitate, Comisia Politica, Comisia pentru Știința si Tehnologie si ședinta plenara.
Principalele teme de discuție:11141112_370289496496546_1234422848147550862_n
– criza din Ucraina;
– situați din Afganistan;
– măsuri de sporire a Securității europene;
– combaterea terorismului.

Vicepreședintele Adunării Parlamentare NATO, Gabriel Vlase a prezidat in cursul zilei de luni lucrările ședinței plenare desfășurate in Parlamentul Ungariei. In cadrul ședinței s-a discutat si s-a aprobat proiectul Declarației cu privire la extinderea NATO, dezbateri importante ce privesc situația actuala, la ședinta fiind prezenți Președinții Parlamentelor din 6 tari aspirante la calitatea de membru NATO.11260726_370289429829886_8729407678285635254_n
Michael Turner, președintele Adunării Parlamentare NATO a pledat pentru extinderea aliantei transatlantice, susținând ca NATO trebuie sa fie deschisă fata de extinderea alianței, acest lucru însemnând stabilitate si securitate pentru țările care urmează sa adere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *