Fiecare Copil în Grădiniță – tichetul social condiționat de prezență – devine program de interes național!

289 de deputați au votat pentru! Mecanismul central al programului Fiecare Copil în Grădiniță – tichetul social condiționat de prezență – devine program de interes național! Peste 110.000 de copii din familii defavorizate vor putea beneficia de tichete sociale dacă vin zilnic la grădiniță.


Proiectul de lege inițiat de Asociația OvidiuRo privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate a fost votat pe 7 octombrie de plenul Camerei Deputaților cu 289 de voturi ,,Pentru”, 1 ,,Împotrivă” și 5 ,,Abțineri”. Textul de lege prevede ca mecanismul central FCG –tichetul social condiționat de prezența la grădiniță– să devină program de interes național, finanțat de la bugetul de stat.
Altfel spus, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, toți copiii din România de 3-5 ani provenind din familii defavorizate vor fi sprijiniți să meargă la grădiniță în fiecare zi.
Numim acest lucru –și cu mândrie, și cu modestie– un succes imens pentru educația timpurie din România.

Textul legii poate fi accesat aici:
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2015/pr548_15.pdf

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *